PRIVESTE-MA
descărcare
GRATUITA
Descarcă GRATUIT piesa PEREGRINE
BOOK GRIMUS!
Ernesto Bianchi +40 (0) 722 741982
Ionut Sandu +1 (973) 727 4221
management@grimus.ro

Vrei NOUTĂŢI despre GRIMUS?
Scrie-ţi aici adresa de e-mail:

inscripţii

 

Maraton

16.11.2009

Sâmbătă am făcut un nou maraton. S-a desfăşurat cam aşa:

Trezit, spălat pe dinţi, sorbit ceaiul în grabă, îmbrăcat, mers pe jos până la sala de repetiţii, încărcat instrumentele în maşină, pornit spre Bucureşti, oprit la benzinărie pentru alimentat şi cumpărat de-ale gurii, pornit din nou, făcut poze din mers, oprit la marginea pădurii în scopuri irigative, pornit din nou, admirat munţii grizonaţi, improvizat o cântare acustică pe patru roţi, privit melancolic apusul tomnatic de intrare in Bucureşti, ajuns la Clubul Ţăranului, descărcat instrumentele, întâlnit cu Clara, întâlnit cu Ernesto, întâlnit cu Cristi Dobrică, comandat pizza, devorat pizza, instalat la proba de sunet, făcut proba de sunet, uitat cu gura căscată la demonstraţia lui Lehel cu un cub Rubik în miniatură, schimbat în toaletă la fete, intrat pe scenă, văzut multe feţe noi venite la concert, rupt o coardă, transpirat abundent, intrat în atmosferă, ascultat aplauze, cântat în prima parte piese vechi şi în a doua parte piese noi, revenit la bis, simţit foarte bine datorită publicului inimos, făcut reverenţe, tras sufletul, dat autografe pe discuri, tricouri, burţi, cărti de identitate (foarte tare !!!) playlisturi, unghii, pavilioane auriculare, regiuni occipitale şi zone perineale, strâns instrumente, încărcat în maşină, salutat prieteni şi duşmani, pornit spre Cluj, rupt filmul de la oboseala, visat un politician cu rânjet macabru împărţind conserve de pateu făcut din rivalii săi unor bătrânei fără dinţi, trezit brusc de o groapă, adormit din nou cu gura căscată, trezit în Cluj, descărcat instrumentele, ajuns acasă, urmărit un episod din House, leşinat în pernă.

Vali

 

 

Din tolba cu murdării

28.10.2009

E foarte tare ce se întamplă. Acum vreo două zile primim un telefon. Era un sclav de-al unui mare patron de club din Cluj Napoca. Că ar vrea un eveniment cu noi. Paranteză:

Dragi prieteni şi bătrânei, fiecare trupă din România îşi are fluturii ei şi cateva banale condiţii, care dacă nu se pot respecta, negocierile ajung la un final tragic în care trupa refuză. Ei bine, la noi aceste condiţii sunt două:
- Un sunet decent, din care lumea să poata pricepe ceva,
- Şi un spaţiu decent, în care ca şi spectator, să te poti relaxa şi să nu stai stresat că o să te calce un bocanc puturos sau o să pută în jurul tău a subraţ proaspăt spălat de o săptămână.
Simplu.
Am închis paranteza.

Şi ne-am întalnit şi ne-am sfătuit. Am tras concluzia că nu prea e ok nici cu sunetul, nici cu spaţiul, asa că am sunat înapoi şi am refuzat politicoşi oferta.

Clar că nu se putea termina aşa povestea. Pe un ton “din ăla” ni s-a spus: “dacă vă razgandiţi, mai aveti vreme o ora jumătate să mă sunaţi!”. Lăsand în urmăi cu subînţeles că ”dacă mă refuzati fraierilor, v-ati lins pe bot”.

Evident că nu am revenit într-o oră jumătate şi ca urmare cred că ne-am lins pe bot.

Povestea asta a fost de fapt o meditaţie asupra rasei umane emancipate peste noapte, care face ce face şi tot la coada vacii ajunge.

Cu săruturi şi respect,
Cristian

Vineri am cântat la Fabrica

18.10.2009

Pe drum am prins o vreme oribilă, a plouat cu găleata iar la cinzeci de metri în faţă nu se vedeau maşinile pe autostradă. Gropile şi-au luat tributul, maşina lui Lehel era sa îşi piardă ţeava de eşapament după ce a intrat într-una nesemnalizată. Reparaţiile ne-au întârziat şi am ajuns într-un final, în Bucureşti.

Mini-festivalul a fost deschis de trupa Vive la Noiz, care îmi confirmă idea că Bistriţa este un oraş cu mare potenţial creativ şi de exprimare artistică. M-am simţit mândru că două trupe clujeano-bistriţene împart scena unui festival din Bucureşti.

Pentru noi s-ar fi potrivit mai bine data de vineri 13, în loc de vineri 16, pentru că am avut câteva ghinioane demne de povestit nepoţilor. Am uitat din grabă un rucsac la Cluj, în care era Chaos Pad-ul şi mai multe cabluri de mare importanţă pentru concert. Ţeava de eşapament desprinsă, îndrumările greşite ale GPS-ului care ne-au făcut să ne rătăcim la un moment dat, vremea groaznică, nu au fost de ajuns. Chiar înainte de a începe concertul m-am tăiat destul de rău la mână în capatul unei corzi de chitară şi am început să sângerez. Devin, se pare, un trade-mark aceste mici accidente la mine (am păţit acelaşi lucru în timpul filmărilor pentru videoclipul piesei In a Glimpse). Ernesto a găsit repede un plasture prin sală şi am trecut şi peste asta.

Când totul părea a merge strună, pe la jumătatea concertului mi s-a stricat un contact la chitara electrică şi nu am mai putut cânta pe ea. Mă întrebam ce mai urmează. A trebuit să folosesc acustica, într-un mod improvizat, până la sfârşit. Publicul a fost foarte cald şi înţelegător, le mulţumim pentru asta. Atmosfera creată de spectatori m-a făcut să mă simt excelent în foarte scurt timp, şi la final chiar îmi părea rău că s-a terminat aşa de repede.

De fapt, nu ştiu de ce mi se pare ieşit din comun ce s-a întâmplat. La urma urmei sunt născut pe data de 13. Atrag asemenea situaţii. Dacă citiţi rândurile acestea vă puţeti şi voi aştepta la ce e mai rău…

A, şi o piesă pentru voi…în nota celor scrise mai sus.

Vali

agregare-dez-agregare

13.10.2009

E o seară în care Clujul e nehotărât între ploaie şi ninsoare iar cerul dă semne de violenţă si încremenire. Oraşul sunt eu şi cerul din seara asta e în mine. Aburi dintr-o cană de ceai uitată în curte devin urme de sanie spre cer. Fulgii sonori îmi şoptesc piesa “No Sound But The Wind" de la Editors. E momentul în care încep să nu mai am contur.

Vali

 

 
design by ale